Refugiul din mâncare
A avea grijă de corpul tău înseamnă a fi în contact cu corpul, a-ți cunoaște nevoile și a face demersuri pentru împlinirea acestora.
de Ioana Vîrjoghe
Ce este mâncatul compulsiv?
Mâncatul compulsiv, sau mâncatul emoțional, așa cum este cunoscut de majoritatea persoanelor, se referă la nevoia copleșitoare de a mânca în funcție de starea emoțională pe care o avem. Acest comportament nu are legătură cu foamea, este un comportament format pentru a face față emoțiilor ce apar în anumite momente, doar că nu vindecă, nu ameliorează, doar pune un pic de pauză și amplifică consecințele.
Simt frică – mănânc, simt tristețe – mănânc, simt neliniște – mănânc, simt durere – mănânc, simt… mănânc. „Dorința de a umple un gol” este o expresie frecvent folosită de persoanele care adoptă această strategie.
E important să știm că în corpul nostru este înregistrată toată informația experiențelor noastre trecute, ce continuă să ne însoțească și în prezent.
Și atunci, de cele mai multe ori, acest gol este unul sufletesc, reprezintă o lipsă, sunt nevoi neîmplinite în momente din viață sau care au fost „împlinite” cu mâncare, ceva bun, ceva dulce.
Nu de puține ori, în îngrijirea copiilor, cei din jur tind să le satisfacă „toate poftele”, tocmai din neputința împlinirii nevoilor emoționale. Și atunci, la nivel inconștient, asociem afecțiunea cu mâncatul. Rădăcinile sunt adânci și le putem explora în demersul terapeutic. Când intrăm în contact cu emoțiile noastre, cu adevărul nostru interior, ne putem liniști și putem modifica aceste mecanisme pentru că atunci nu mai aveam ce să acoperim, își pierd funcția.
Grupul de lucru prin metoda propoziției Intenției susținut de mine și colega mea, psihoterapeut Cătălina David cu tema Mănânc emoțional.De ce? facilitează explorarea traumelor timpurii, a traumelor de identitate, de iubire sau dinamica propriei agresivități, responsabile de multe ori pentru comportamentele asociate „mâncatului emoțional”, și identificarea unor elemente fundamentale în reglarea acestora, precum conștientizarea relației dintre digestie și atașamentul matern sau modul în care „gândește” intestinul nostru, cu scopul dezvoltării Eu-ului și a voinței individuale, autentice.
Cu ajutorul acestei metode terapeutice avem acces la adevărul nostru interior, putem observa mai clar piedicile pe care ni le punem, capcanele în care ne învârtim și, stimulând partea sănătoasă existentă în fiecare dintre noi, începem procesul de vindecare.
Mai multe detalii se găsesc aici: https://hellome.ro/mananc-emotional-de-ce/